Lamborghini Aventador pe gheață

Am văzut frica, și e portocalie. Are cheile în contact; portierele sunt deschise pe vertical; motorul duduie voios cu un sunet înfundat, așa cum se aude când mașina stă pe o zăpadă afânată și... toată lumea se ferește de Aventador. I-am văzut pe doi care s-au apropiat de el cu dorință în ochi, s-au uitat în lungul drumului, s-au oprit pentru un moment și s-au dat înapoi. Dacă ai fi fost aici, într-o dimineață cu -20 de grade, cu o lună mare și rotundă atârnând fad pe cer, i-ai fi înțeles perfect.

Accesul către pista noastră de gheață se face prin intermediul unui tunel aparent săpat în zăpadă de către un plug care avea în mod deliberat marginile zimțate, lăsând în urmă franjuri albăstrui ca niștelame de cuțite. Distanța dintre extremitățile lui LP700-4 de 2,2
metri și ele este de doar 7,2 centimetri. Aderența e undeva la limita de jos a minimului, pietonii adoptând un stil de mers ca pe Lună, cu mâinile întinse și degetele despărțile, ca niște cascadori voluminoși pe sârmă, și până și mașinile încălțate cu crampoane au probleme la demaraj. Problema nu se punedacă o vei comite, ci cât de rău o vei face. Așa că mulți din echipa TopGear aleg să-și înceapă dimineața primei zile cu ceva mai puțin scump, opulent și... sălbatic. A fost bătaie mare pe cheile lui Range Rover. Chestia e că cineva trebuie să conducă și Lambo-ul. Trebuie să aflăm dacă tracțiunea integrală chiar îți permite să folosești o mașină ca asta într-un mediu suficient de extrem încât să jeneze un ren. Ce ar putea să meargă prost?

Mă îndrept către Lamborghini cu un aer încrezător, alunec pe un petic de gheață și dau cu fața de portiera ridicată, spârgându-mi nasul în portieră și aterizând cu picioarele rășchirate. Mă uit în sus și-l văd pe cel care ne-a adus Lamborghini-ul privindu-mă cu o expresie care amesteca fascinația cu groaza. „M-a făcut bortiera! Ezte deztul de lunecoz!“ exclam, articulând ca un cretin. Nimeni nu mișcă. Mă ridic cu grijă, în timp ce șoferul se întreabă de ce l-ar lăsa cineva pe Mr. Bean să conducă un hipercar de 292.000 de euro pe ceea ce pare a fi un traseu de bob creat de un sadic.[Image: 5(16).jpg]

Accesul în mașină implică obișnuita glisare în scaun, cu fundul înainte, urmat de picioare, dar care a fost cumva îngreunată de echipamentul voluminos. Pentru o clipă, sunt îngrijorat de gândul că nu voi putea simți pedalele încălțat în ghetele mele ridicole, dar apoi realizez că e așa de frig, încât oricum nu-mi simt picioarele, deci mă pot liniști. Odată intrat, se aplică directiva Lamborghini: stai într-o poziție joasă și relativ la orizontală, ca întins pe vârful unei săgeți. Vizibilitatea este acceptabilă, dar să te uiți în retrovizoare e cam degeaba; aripioarele din sticlă care acoperă motorul sunt înghețate, cu toate că acum emană aburi, pe măsură ce motorul se încălzește. Retrovizoarea este practic un detaliu pitoresc, dar lipsit de orice utilitate. Navigația ciripește și observ că are setată ca destinație Sant’Agata, Italia. Nu suntem în Italia, iar eu sunt un pic speriat.

Prima sarcină este să ajung pe drum și mă aștept măcar la un strop de dramatism. Dar LP700-4 pur și simplu se furișează ușor afară. Tratarea accelerației ca și când ar fi trăgaciul unei arbalete ațintite spre boașele mele a ajutat, dar tot sunt surprins. În definitiv, un Lamborghini în zăpadă este ceva neobișnuit și incitant, dar și un pic intimidant. Aici, aderența este mai importantă decât puterea, dar mă îndoiesc că V12-le de 6,5 litri înghesuit în mijlocul lui Aventador și-a lăsat acasă vreunul dintre cei 700 de cai sau 689 Newtoni-metru. Toți se holbează. Iar Aventador arată ca și cum n-are ce căuta aici; e ca un cocktail printre ceaiuri.

Avem un mic avantaj față de alți șoferi de hipercaruri, totuși. Aventador e încălțat cu pneuri de iarnă. Nici nu știam că există Pirelli Sotto Zero de 335/30 20. Cele din față sunt puțin mai mici, au 255/35 19, dar chiar și astea sunt destul de mari. Ca să înțelegi mai bine – pneurile de pe spate au 335 de milimetri lățime, iar revista pe care o ții tu în mână are, pe latura lungă, 285 mm. Cererile pentru astfel de pneuri sunt destul de rare: nu sunt prea mulți posesori de hipercar care să hoinărească pe o vreme ca asta. Următorii kilometri demonstrează și de ce. O fi având Aventador tracțiune pe toate roțile și pneuri de iarnă, dar sistemul pe care îl folosește se numește Haldex IV și nu e similar cu 4x4-urile noduroase și ultramecanice de pe mașini ca Defender. Practic, în cazul lui Lambo, este setat mai degrabă să ajute condusul de performanță, decât să facă ordine pe suprafețe ultralunecoase.

[Image: 2(24).jpg]

În timp ce sunt forțat să împing fundul mașinii într-un mal de zăpadă ca să-l repoziționez, într-o coborâre, îmi amintesc că Aventador este o sportivă cu tracțiune preponderent pe spate (80% pe puntea spate la accelerații puternice) cu un cuplaj cu patinare limitată aliniat cu cardanul, controlând aportul de cuplu pe punți. Prea mult derapaj pe spate, și va permite mai mult cuplu de ajutor pe față, dar nu e făcut cu gândul la târâtul prin zăpadă. Sistemul încorporează și un eLSD, sau diferențial electronic cu patinare limitată, pentru ca puterea să fie transferată de-a lungul punții atunci când într-o parte se pierde aderența, asta însemnând – teoretic – că 85% din puterea disponibilă poate fi aruncată la o singură roată. Valoarea teoriei însă tinde spre zero atunci când, fără a accelera, mă prăvălesc pe o pantă acoperită cu zăpadă, cu spatele mașinii încercând frenetic să depășească fața.

Ajungem pe lacul înghețat neavariați și jur că lumea poate auzi cum mi se descleștează fesele. Aici avem parte de gheață, dar și de mult spațiu. Ca o capă roșie pentru un taur oranj. Pentru „testare“, mă lansez într-o serie de drifturi enorme. Aventador vibrează prin pedale și volan, împrăștiind fiecare creastă de gheață și emanând o sfidare V12 care răsună în întreaga vale. E copilăresc, fără sens, zgomotos și antisocial. Dar este, de asemenea, sublim. Raiul chiar există pe Pământ și miroase a benzină Super nearsă. Și e din ce în ce mai bine: circuitul tocmai s-a deschis.

Adevărul? Aventador se simte ca având tracțiune spate până în ultimul moment. Pe stradă, dacă nu circuli cu viteză ilegală sau nu plouă cu găleata, te vei chinui să-i întrezărești subtilitățile trenului de rulare AWD. Dar aici, pe gheață, sistemul devine transparent. Știu asta, pentru că pe lac am reușit să duc treapta a treia până în 6500 rpm, bracând până la refuz. Vitezometrul indică 180 km/h. Pentru unii, așa ar începe descrierea epică a eroismului la volan, dar suntem pe gheață. De fapt, am doar 56 km/h.

Drifturile astea nu sunt neapărat complet lipsite de consecințe, dar șansele de a crea o avarie fatală sunt diminuate până la irelevanță. Ai putea să rupi câteva bucățele, dar este improbabil să transformi caroseria din carbon a lui Aventador într-un sicriu poligonal. Asta te tentează să forțezi un pic mai tare și să explorezi limitele lui LP700-4 ceva mai conștiincios, făcând chestii pe care niciodată, dar niciodată, nu ai îndrăzni să le faci, nici măcar pe un circuit de curse.

[Image: 1(20).jpg]

Revenind – treapta a treia a cutiei ISR din cele șapte existente, ESP decuplat, modul Corsa. O împunsătură rapidă a accelerației și Lambo se pune de-a latul și așa rămâne – făcând un zgomot de leu care rage într-o pernă – aparent fără vreun ajutor de pe puntea față. Dar mai accelerează puțin și botul va fi adus înapoi pe traiect fix când crezi că l-ai pierdut de tot. Trebuie doar să ai încredere și să nu renunți. Masa de 1.575 kg aruncă spatele în direcția opusă și te rogi pentru o cursă scurtă de bracare, distribuția față/spate de 43/57 accelerând procesul și necesitând mișcări ale mâinilor cum numai în filmele cu Bruce Lee vezi. Ceea ce înseamnă că trebuie să te bazezi pe anticipare ca să îndrepți mașina în direcția dorită. Și pe ritm. Acum, eu am ritm, dar este ritmul unui urs dement ținut într-o cușcă de un metru pătrat dintr-un zoo taivanez. Așa că tind să mă folosesc de bancurile de zăpadă pentru a-i alinia spatele lui Aventador. Este o imagine foarte impresionantă, dacă, probabil, nu faci parte din departamentul de PR Lamborghini.

Așadar, ce am învățat? Că Aventador LP700-4 se poate descurca în condiții în care un hipercar cu tracțiune spate s-ar zbate. Că emană dramatism, oriunde s-ar duce. Că, indiferent unde l-ai conduce, nu ai avea suficient spațiu pentru a-i forța limitele. Și că, prin simpla sa existență, întreaga lume este acum un loc mai bun.

Misiune îndeplinită, Lamborghini. Misiune îndeplinită.

rupe masina asta.